Partidul Naţional Liberal - Dorohoi
Istoric
Liberalismul este în primul rând o doctrina, o doctrina destul de veche care
se sprijina în fond pe liberul arbitru si care, cum sublinia Hayek, este
singura garanta a unui comportament politic coerent. Este totodata drept
ca termenul de libertate este foarte greu de definit. Auls Gellus -
cunoscutul gramatician roman - spunea despre libertate: "Toata lumea
vorbeste despre ea, însa nimeni nu stie despre ce e vorba". Si cu toate
acestea, conceptul de libertate a devenit esential; el ocupa, scria
Toqueville, în lumea politica ca si atmosfera în lumea fizica.
Gasim o forma de liberalism politic si în antichitate. Ea era însa definita
numai la nivelul cetatii. Aproape toti istoricii sînt de acord sa considere
liberalismil european îsi are radacinile în Magna Carta, întocmita în
Anglia veacului al XIII-lea si mai târziu în marea efervescenta
social-economica a Rinascimento-ului florentin din Quatrocento. Un rol
important l-a avut si Refoma protestanta continuata de mercantilismul
secolelor XVI-XVIII în contextul caruia Fenelon definea preliberalismul
aristocratic ,iar J. Locke, Hobbes, Montesquieu, J.-J. Rousseau si altii
formulau bazele filozofice ale doctrinei liberale care determina dezvoltarea
burgheziei si apoi constituirea capitalismului si aparitia aceea ce
M. Flamand numea homo oeconomicus.
Doctrina liberala se contureaza teoretic gratie mai ales lui S. Mill,
A. Smith, T. Malthus si D. Ricardo si duce în final la triumful
liberalismului din secolul XIX cu marile sale realizari (în special S.U.A.),
dar si cu derapajele inevitabile spre un liberalism extrem în care se
promoveaza disparitia totala a statului sau în care sunt adoptate
principiile anarhismului sau egotismului unui Max Stirner.
La noi zorile gândirii liberale se arata sub forma unui palid curent ce se
iveste sub primele domnii fanariote si se dezvolta ulterior sub influenta
enciclopedismului francez si chiar a fourerismului ajungând la începutul
secolului al XIX-lea pâna la orientarile stângiste naive ale lui Tudor
Vladimirescu sau la exagerarile falansteriene ale lui Manolache Balaceanu.
Aceasta gândire capata o pondere mai marcata datorita tinerilor boieri
aflati la studiu la Paris si influentati, printe altii Marele Orient al
Frantei, de Lamartine si J. Michelet, tineri care au realizat tumultul
din 1848, adevarata "Revolutie în giubea si cu colpac", cum îi placea sa o
numeasca Vlad Georgescu.
Miscarea liberala româna se contureaza mai substantial printre exilatii de
la 1948, sub puternica înrâurire a lui Napoleon III, capatând si o puternica
coloratura nationalista. Importanta ei s-a vazu în perioada Divanurilor
ad-hoc si a luptei pentru Unire si apoi sub Al. I. Cuza. Tot ea a contribuit
la înlaturarea regimului totalitar instaurat de camarila lui Cuza.
Toata lumea este de acord sa situeze începuturile - stricto sensu - ale
liberalismului în România odata cu înfiintarea în ianuarie-martie 1875 a
Partidului National Liberal sub forma coalitiei de la Mazar-Pasa, dupa
numele turcesc al englezului Lakeman, în casele carui a avut loc prima
reuniune, în timpul guvernarii conservatoare a lui Lascar Catargiu. E
interesant de urmarit în memoriile lui Ion Balaceanu, pe atunci prefect al
politiei capitalei, cum a fost perceputa acesta coalitie, drept un cuib de
conspiratori antimonarhisti, care totusi a format la 27 aprilie / 9 mai 1876
guvernul liberal condus de Epureanu, urmat la 24 iulie / 5 august de
instaurarea marii guvernari liberale a lui I. C. Bratianu ("Vizirul")
care se va mentine pâna în 1888 si care consfinteste importanta PNL în
istoria României. [...]
Acad. Constantin Balaceanu-Stolnici
